Benoit Dereau-webdesign tridimensional pentru mileniul urmator pe Unreal Engine 4
Benoit Dereau- un nume despre care doar cunoscatorii in web-design ar putea sa spuna ceva, creeaza adevarate opere de arta tridimensionale utilizand Unreal Engine 4, cea mai nou versiune de motor pentru jocuri, lansat anul trecut la Conferinta Dezvoltatorilor de jocuri.
Realizand adevarate capodopere de imagine, utilizand tastatura pen-ul si mouse-ul, Dereau reuseste imagini spectaculoase, deschizand calea pentru utilizarea acestui motor, nu doar in zona jocurilor video suprarealiste si a afiselor de promovare ale acestora, dar mai ales in zona design-ului de film, a design-ului publicitar, a satisfacerii nevoii arhitectilor si designerilor de interior de a gasi o cale mai usoara pentru comunicarea ideilor proprii catre beneficiari, s.a.m.d.
Modul cum se serveste de aceasta unealta il face pe Dereau un maestru al artei vizuale, iar simbioza dintre imaginile pe care este capabil sa le creeze Dereau si celebrele HoloLens , proaspat lansate de Microsoft, despre care am prezentat deja primele impresii in acest articol, sau chiar cu Oculus Rift, care sunt deja adaptati pentru Unreal Engine 4, va poate oferi momente de neuitat intr-o lume virtuala extraordinara.
Dereau isi gazduieste opera pe site-ul sau, si permite downloadarea libera oricui doreste, astfel ca va propunem un tur virtual deosebit intr-un apartament inexistent din Franta, creatie a tanarului artist.