Chromebook-uri ieftine-Hisense si Haier
Nu mai departe de acum cateva saptamani, lansarea Chromebook-ului Pixel de la Google aprindea spiritele in intreaga lume. Disecate in cele mai mici detalii Chromebook-urile Pixel detin pana in acest moment titlul de cele mai tari Chromebook-uri ale momentului, iar pretul este pe masura.
Inscriindu-se pe un alt segment de piata, cel al dispozitivelor accesibile in masa, la preturi care sfideaza concurenta, sa zicem asa, noile Chromebook-uri de la Google, Hisense si Haier, tind sa acopere intreaga piata a Chromebook-urilor, astfel incat Google sa isi asigure suprematia si in acest domeniu, desi este in acerba concurenta cu Microsoft care intentioneaza sa lanseze si el varianta de laptop-uri low-cost , cu Windows 10, cat de curand.
Ce valente constructive au nou-lansatele dispozitive?
Ambele variante dispun de ecrane de 11,6 inch, cu rezolutie de 1366×768 pixeli si vor fi comercializate la pretul de 149 $, ceea ce face din ele cele mai accesibile din aceasta categorie.
Noile Chromebook-uri utilizeaza procesoare ARM de la producatorul chinez Rockchip (3288 SoC), cu 2 GB RAM si 16 GB memorie interna, dispunand totusi de porturi HDMI, 2 porturi USB2.0 si un slot de card microSD, camera video de 720 p, precum si antene de WiFi si Bluetooth. Ambele dispozitive suporta comanda vocala si au tastatura putin modificata fata de versiunile anterioare.
Diferenta intre cele doua variante consta in timpul de lucru pe care il ofera bateria, pentru Hisense, acesta fiind de 8,5 ore,in timp ce Haier rezista pana la 10 ore .
Haier cantareste circa1 kg, in timp ce Hisense cantareste putin mai mult.
Placa video incorporata suporta fisiere video de 4 K, insa display-ul nu este atat de performant.
Cand pot fi achizitionate?
Noile Chromebook-uri sunt disponibile pentru precomanda inca din aceasta seara, si vor fi livrate incepand cu luna aprilie anul acesta, pretul de achizitie fiind, asa cum am spus, modica suma de 149 $.
Ce surprize mai ofera Google?
Vara aceasta, Google promite noi si noi surprize, cum ar fi Compute Stick, un nou dispozitiv „computer intr-un stick” precum si o serie de tablete cu preturi cuprinse intre 250 $ si 500 $, insa datele la care aceste dispozitive vor fi comercializate, nu sunt inca anuntate.
Bineinteles ca va vom tine la curent.