Cum să alegi cele mai bune componente pentru asamblarea unui PC de gaming

/ Jocuri, Tehnologie / 8145 Vizualizari /
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Acorda un calificativ articolului!)
Încarc...

Există un număr mare de pasionați de gaming, însă câți dintre aceștia știu cum să aleagă cele mai bune componente pentru un PC, astfel încât să se bucure de cele mai bune performanțe atunci când se joacă? Întregul proces nu este deloc complicat, trebuie doar să ții cont de câteva detalii care te pot ajuta să iei o decizie inspirată.

Procesorul – Nucleul oricărui PC de gaming, procesorul este esențial pentru asigurarea unei performanțe fluente, iar alegerea perfectă depinde de nevoi, preferințe și buget.

Placa Video – Aceasta reprezintă o altă componentă foarte importantă pe care trebuie să o ai în vedere.

Memoria RAM – RAM-ul influențează performanța generală și capacitatea de multitasking a PC-ului. Minimul necesar 8GB RAM este suficient pentru majoritatea jocurilor actuale, dar este recomandat cel puțin 16GB pentru o experiență de joc fluenta și multitasking.

Stocarea – SSD-urile oferă viteze de încărcare rapidă pentru jocuri și sistemul de operare, iar un hard extern poate fi o opțiune excelentă dacă îți dorești să păstrezi documente importante în condiții excelente.

Placa de bază – alege o placă de bază care suportă componentele alese și oferă opțiuni de upgrade pentru viitor.Asigură-te că placa de bază este compatibilă cu CPU-ul ales și are suficiente sloturi pentru RAM și alte extensii.

Sursa de alimentare – o sursă de calitate va asigura stabilitate și protecție pentru componentele tale, fiind ideal să te orientezi către una cu suficientă putere pentru sistemul tău.

Răcirea – o bună soluție de răcire menține componentele la temperaturi optime, îmbunătățind performanța și durabilitatea. Răcire pe aer sau răcire lichidă? Cea pe aer este mai accesibilă și simplă, în timp ce răcirea lichidă oferă performanțe superioare, dar la un preț mai mare.

Carcasa – nu este doar o chestiune estetică pentru că trebuie să asigure o bună ventilație și să fie compatibilă cu dimensiunea componentelor tale.

Acestea sunt piesele de bază pe care trebuie să le achiziționezi, iar pentru a lua o decizie bună trebuie să te gândești înainte de toate la ceea ce îți dorești. Care sunt jocurile tale preferate și cu ce specificații vin acestea? De asemenea, ține cont și de jocurile care vor apărea în următorii ani pentru că, fără îndoială, îți vei dori să le poți juca și pe acestea la performanță maximă.

După ce ți-ai stabilit nevoile va trebui să te gândești si la un buget de care dispui. Indiferent de valoarea acestuia, nu te grăbi să alegi primele produse care îți iesă în cale, ci studiază puțin piața, vezi care sunt ofertele și documentează-te cu privire la produsele care te interesează pentru a vedea și părerile altor cumpărători.

Urmărește ofertele

Merită să urmărești ofertele principalilor retaileri pentru că uneori te poți bucura de reduceri considerabile de preț pentru pachete deja asamblate. Bineînțeles, Black Friday este perioada cu cele mai mari reduceri din an, însă periodic există și alte campanii cu discounturi serioase.

Cele mai așteptate jocuri din 2024:

  • Tekken 8 – Data de lansare: 26 ianuarie 2024
  • S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl – Data de lansare: Primul trimestru (Q1) al anului 2024
  • Like A Dragon: Infinite Wealth – Data de lansare: 26 ianuarie 2024
  • Dragon’s Dogma 2 – Data de lansare: 22 martie 2024
  • Persona 3 Reload – Data de lansare: 2 februarie 2024
  • Black Myth: Wukong – Data de lansare: 20 august 2024
  • Hades II – Data de lansare: Al doilea trimestru (Q2) al anului 2024
  • Star Wars Outlaws – Data de lansare: urmează a fi anunțată

Tu ce vrei să te joci în 2024?


Alte articole din aceeasi sectiune

Asteptam cu interes punctul tau de vedere!

Email-ul tau nu va fi publicat. Toate campurile sunt necesare sa fie completate. Mesajul tau va fi moderat inainte de publicare.